Bătaia, moștenirea unui firesc anormal
Bătaia e ruptă din rai. O palmă n-a omorât pe nimeni.
Sunt citate pe care cred că majoritatea dintre noi le cunoaștem. Și mulți dintre noi poate le-am auzit de la părinții noștri. Și, sper eu, cât mai puțini dintre noi rezonează cu citatele astea atunci când vine vorba de (cel puțin) creșterea copiilor. De la început îmi voi exprima opinia personală: în calitate de părinte nu mă pot imagina într-o ipostază în care să apelez la gesturi fizice pentru corectarea sau disciplinarea copiilor. Nici măcar la tradiționala palmă la fund. Și îmi doresc din suflet ca imposibilitatea mea de a-mi imagina un astfel de scenariu să fie validată și de realitate. Cu alte cuvinte îmi doresc să nu descopăr despre mine că voi face acest lucru. Pentru că sunt de părere că nu este neapărat un lucru simplu și ușor, altfel s-ar întâmpla extrem de rar.
De aceea nu judec niciun părinte care apelează la astfel de metode. Am prieteni care fac asta și cu siguranță unii dintre cei care citesc acum au făcut sau vor face asta. Și sunt convins că atunci când li se întâmplă sunt cumva într-un moment în care pare să cedeze ei înșiși sub încărcătura momentului. În psihoterapie există o axiomă: toți luăm în fiecare moment cea mai bună decizie pe care o putem lua în acel moment. De multe ori ne putem afla în situația în care cea mai bună decizie pe care o putem lua să nu ne mulțumească. De aceea nu cred că există părinte care să se simtă ușurat după ce aplică o palmă la fund copilului. Dimpotrivă.
Dreptul de a ceda, responsabilitatea de a progresa
Consider însă că părinții au, pe lângă dreptul de a ceda, și responsabilitatea de a învăța cum să nu mai cedeze în acest fel. Au responsabilitatea de a se pregăti pentru a face față mai bine (pentru ei și pentru copil) situațiilor tensionate. Așa cum în domeniul profesional suntem mai tot timpul interesați de oportunități de dezvoltare și perfecționare, consider că și în domeniul foarte personal, al sinelui, părinții au responsabilitatea de a se dezvolta. Bătaia îi învață pe copii metode nedorite de a face față frustrării. Le transmite mesajul că atunci când sunt frustrați, furioși, pot lovi în loc să caute soluții. Pentru că asta fac părinții. Mai mult, copiii învață că este în regulă să îi lovești pe cei mai mici, niciodată pe cei mari. Pentru că ne imaginăm cu toții cât de revoltător este să vezi copilul lovindu-și părintele. Bătaia trebuie descurajată indiferent de cine se află în rolurile de agresor, respectiv agresat.
Repararea greșelii
Cineva spunea că este aproape imposibil să crești un copil fără să îi dai măcar o palmă la fund și cu toate astea lovirea copiilor ar trebui să fie ceva la fel de inacceptabil precum accidentele de mașină: accidentele de mașină se întâmplă dar faptul că ți-ai luat permis de conducere nu îți dă permisiunea de a face accident. Este important ca după un astfel de accident să aibă loc repararea. Consider importantă recunoașterea greșelii. Consider că este important să ne tratăm copilul cu respectul care ne impune să ne cerem scuze și să ne asumăm un comportament pe care îl regretăm. Cred că astfel învață de data asta o lecție cu adevărat importantă: că a greși este omenește și că omenește este să te comporți astfel atunci când se întâmplă – să recunoști, să ceri iertare, să îți iei angajamentul că vei încerca să fii mai bun pe viitor, mai bun în a găsi soluții care să nu rănească.
Adaugă Comentariu