E greu să îți imaginezi ce înseamnă apariția unui copil pentru relația ta de cuplu. Atât de greu încât acum, având deja un copil, încercând să îmi imaginez ce ar însemna apariția celui de-al doilea, sunt foarte rezervat cu privire la acuratețea a ceea ce îmi imaginez. Simplificând foarte mult, cred că apariția primului copil s-ar putea reda în felul următor: într-o relație de cuplu în care cei doi parteneri nu sunt conectați, apariția copilului conduce la un peisaj similar pământului după o perioadă de secetă extremă – brăzdat de fisuri adânci; într-o relație bazată pe conectare, apariția copilului înseamnă, la început, un consum mai mare de energie pentru a menține conectarea – știți, ca în jocul acela în care cei doi parteneri trebuie să alerge amândoi într-un sac, doar că acum cursa nu este pe 50 de metri, e…pe mai mult.
Conectarea în cuplu
Am vorbit de conectare, de data aceasta raportată la relația de cuplu, nu la relația părinte-copil. A fi conectat emoțional cu partenerul tău înseamnă să trăiești cu sentimentul că partenerul tău este disponibil pentru tine, că te vede și că ești în siguranță să fii văzut(ă). Îmi este mai ușor să descriu ce nu este conectarea. Vă sună cunoscut scenariul în care bărbatul are sentimentul că discuțiile despre nimicuri pot duce la certuri aprinse, certuri în care el preferă eventual să tacă, să iasă la o plimbare (să înghită, într-un fel sau altul)? Și în care femeia are sentimentul că ea nu mai contează, așa că poate ajunge să facă dintr-un nimic care e important pentru ea un subiect de dispută? Într-un astfel de scenariu niciunul dintre parteneri nu simte că celălalt e disponibil să îl vadă. Să vadă ea cât de greu îi este lui într-o ceartă în care orice ar face nu face bine, să vadă el cât de greu îi este ei fiindu-i teamă de sentimentul de singurătate în doi.
Resurse noi
Am spus că păstrarea conectării în relația de cuplu presupune un efort mai mare în momentul în care apare copilul. Și este firesc să fie așa pentru că resursele de care dispui trebui brusc să fie redistribuite. Urmează nopți nedormite, urmează o acomodare cu tot felul de lucruri pentru care nu ești pregătit, de la scheme de vaccinare până la vizite la camera de gardă, când micuțul face febră 40. Sau acomodarea la o serie de restricții pe care nu le aveai înainte. Și toate astea consumă energie, timp, atenție. Și în această perioadă, de acomodare, resursele pot părea dintr-o dată…puține. Partea frumoasă la un cuplu conectat este că cei doi reușesc să lucreze împreună pentru a-și genera noi resurse, în timp ce în cazul unui cuplu neconectat cei doi riscă să fie copleșiți.
Din punctul meu de vedere, relația de cuplu ar trebui să rămână prioritatea ambilor parteneri atunci când apare un copil. Pentru că doar așa au de câștigat toți trei implicați în ecuație. Este, de altfel, unul dintre cele mai mari daruri pe care îl poți face copilului – un model de a fi în relație.
Scris de Mihai Manole, psihoterapeut autonom, specializat în psihoterapie ericksoniană, hipnoza clinică și terapie centrată pe emoție.
Adaugă Comentariu