Atunci când bebelușul nu se odihnește bine, are treziri frecvente noaptea, se trezește cu noaptea în cap sau nu se lasă culcat în timpul zilei, părinții pot fi puși la grea încercare. Și după câteva nopți albe totul din jur începe să pară gri. Iar în astfel de momente, este normal să cauți soluții și sfaturi care să te poată ajuta. Însă, este important să filtrezi cu atenție informația vastă care circulă pe internet și nu numai.
Iată și câteva dintre cele mai frecvente mituri care îți pot ieși în cale.
1. “Dă-i să mănânce mai mult înainte de culcare. Astfel sigur va dormi mai mult”
Pare logic să te gândești că dacă bebe va avea stomacul plin va reuși să lege mai multe ore de somn și nu se va mai trezi la fel de des. Iar asta este principalul motiv pentru care multe mame recurg la completarea cu lapte praf sau încep diversificarea mai devreme.
Însă, fiziologia somnului este mult mai complexă, iar un bebeluș nu se trezește în timpul nopții doar de foame. Cu toții experimentam preudotreziri la finalul ciclurilor de somn. Că adult nu îți vei aduce aminte de multe din ele, iar dimineața vei avea senzația că ai dormit neîntors. Bebelușii nu au însă capacitatea de a trece la fel de ușor peste aceste preudotreziri, iar dacă în acel moment (la finalul ciclului de somn) el va fi deranjat de ceva – un zgomot, o lumină, e prea cald sau prea frig, nu regăsește conjunctura în care a adormit, atunci el se va trezi complet și va avea nevoie de intervenția părintelui.
În plus, studiile au arătat că dacă bebelușul este supra-alimentat înainte de somn el riscă să doarmă chiar mai agitat din cauza digestiei care are loc cu dificultate.
2. “Dacă vrei să doarmă bine, trebuie să respecți cu sfințenie orele de somn”
Bebelușii, copiii și adulții funcționează mai bine atunci când au un program structurat de masă și somn. Însă, asta nu înseamnă că programul trebuie respectat ca în școala militară. Esențial pentru un bebeluș este ca programul lui să fie previzibil, nu strict. De aceea este atât de important ritualul înainte de somn – el ajută bebelușul să își creeze o asociere plăcută, pozitivă, cu momentul odihnei.
În plus, bebelușii ne comunică destul de ușor nevoile lor. Așa că, urmărind semnele de somnolență sau văzând care este intervalul cât poate sta treaz în funcție de vârstă lui, vei vedea că bebelușul își face singur un program zilnic destul de previzibil. Are nevoie doar de susținere și puțin ajutor.
3. “Lasă-l să stea treaz mai mult ziua sau înainte de culcare, astfel va fi mai obosit și va dormi mai bine”
Atunci când somnurile de zi sunt prea scurte sau lipsesc, copilul va ajunge într-o stare de supra-oboseală, iar un semn care este de multe ori interpretat greșit este hiperactivitatea. Deși poate părea că bebelușul este extrem vioi și plin de energie (stare care se poate schimba brusc în plâns isteric), acesta este de fapt un semn al supra-oboselii. Bebelușii nu cer niciodată să fie culcați, iar dacă acumulează un interval de timp prea lung în care au stat treji vor deveni hiperactivi, greu de liniștit și adormit.
În plus, somnul de noapte va fi mai agitat din cauza hormonilor stresului care s-au acumulat în organism că urmare a perioadelor alerte prea lungi sau a lipsei somnului de zi.
4. “Culcă-l mai târziu dacă vrei să se trezească mai târziu”
Sunt situații în care bebelușii mai mari de 6 luni se trezesc foarte devreme dimineața, la o oră deloc confortabilă pentru părinți. Trebuie să știi că bebelușii au nevoie de 11-12 ore de somn / noapte și în funcție de ora de culcare îți poți da seama dacă aceștia dorm suficient pe timpul nopții. De cele mai multe ori, înstinctul ne indeamnă să culcăm bebelușul mai târziu pentru a-l determina să doarmă mai mult dimineața. Dar, mulți părinti observă că ora de trezire rămane aceași, singurul rezultat fiind un somn de noapte mai scurt și un bebeluș mai obosit.
Deși poate părea absurd, soluția este de fapt ca bebelușul să fie culcat mai devreme. Acest lucru poate determina ca el să doarmă un ciclu de somn în plus, ajungând să se trezească mai târziu. Pentru a vedea dacă este o soluție care functionează, trebuie să fii consecventă cu schimbarea și să aștepți o săptămană astfel încât organismul să se obișnuiască cu noul program.
5. “Sleep training înseamnă metode CIO (Cry it out)”
De multe ori, atunci când căutăm o soluție pentru trezirile frecvente din timpul nopții pe care le are bebelușul, găsim o mulțime de sugestii, recomandări și păreri contradictorii despre “sleep training” care ne pot duce într-o stare de confuzie.
În primul rând, este esențial să ai o imagine cât mai clară despre ce înseamnă “sleep training”, abordările care există și ce presupune fiecare tehnică în parte. Contrar multor asteptări, sleep training nu implică întotdeauna plânsul bebelușului. Există și metode blânde care au rezultate la fel de bune, doar că este nevoie de mai multă răbdare și consecvență.
Somnul bebelușului este un subiect controversat pe marginea căruia întotdeauna vor fi exprimate nenumărate păreri. Tocmai de aceea este important să alegi informația relevantă, care are la bază studii concrete. În plus, înainte de a urma o anumită strategie, trebuie să te asiguri că ea este potrivită pentru tine, pentru familia voastră și mai ales pentru bebe.
Mai multe detalii şi soluții pentru a îmbunătăţi somnul bebeluşilor vor fi prezentate în cadrul seminarului “Nani-pui: totul despre somnul bebeluşilor”, la sediul Centrului de consiliere şi educaţie parentală “Parentaj” din Bucureşti.
Scris de: Corina Manole, primul consilier pe probleme de somn ale copiilor acreditat în România de către Institutul Internațional pentru Somn Blând, membră a IACSC – Asociația Internațională a Consultanților pentru Somnul Copilului și Educator Parental acreditat internațional “Circle of Security”.
Adaugă Comentariu