Teama de răsfăț, un ecou puternic
Teama de răsfăț pare a fi un ecou puternic care traversează generațiile. Mai întâi ea pare a fi formulată de vocea șoptită a părinților: nu îl ține tot timpul în brațe că îl înveți prost, copilul trebuie să facă ce spune părintele că altfel și-o ia în cap). Apoi, încet dar sigur, începe să se audă în propria noastră voce: cum știu când să impun limite pentru a nu deveni răsfățat, cum fac să nu fiu prea permisiv(ă) și nici prea restrictiv(ă), cum fac să nu îl sufoc cu iubirea. Indiferent de voce, mesajul pare că s-ar putea rezuma prin următoarele două premise: 1. copilul e programat să profite de noi și 2. îmi e teamă că îi voi permite să profite de mine.
Alternativele sub imperiul fricii
Frământările și deciziile pe care le luăm sunt invariabil alimentate de combustibilul numit emoție. În cazul acesta frica pare să fie emoția puternică ce ne pune pe (aceste) gânduri. Mi-e teamă că voi fi șantajat(ă), mi-e teamă că prin ceea ce voi face îl voi ajuta pe cel mic să se transforme într-un șantajist. Sau mi-e teamă că va ajunge dependent de mine, că iubirea mea îl va sufoca. Mi-e teamă că nu voi face lucrurile corect.
Dacă suntem de acord că despre teamă este în definitiv vorba putem trece la pasul următor. Pasul următor este conștientizarea faptului că atunci când simțim frica, în mod automat, suntem programați să alegem dintre trei alternative. În psihologie alternativele pe care le avem când suntem cuprinși de frică sunt cunoscute ca reacțiile de tipul fugi, luptă sau îngheață.
Indiferent de ce fel de răspunsuri vom găsi la întrebările de mai sus, ce fel de rețete magice și universale vom citi, auzi, inventa, câtă vreme ne vom lăsa cuprinși de teama registrul comportamentelor noastre se va limita la cele trei variante – fugi, luptă sau îngheață. Un exemplu? Copilul plânge necontrolat, are 9 luni, e hrănit, schimbat, odihnit, nu are cuvinte și plânge, plânge, plânge. Și îmi e o frică teribilă pentru că nu știu ce e corect să fac. Sub imperiul fricii voi putea de exemplu să fug (închid ușa în spatele meu, îl voi lăsa să plângă până la epuizare), să lupt (încerc să îl legăn, să îl mângâi, să îi cânt, toate o dată, mă enervez și îl scutur bine, îl ameninț, trebuie să îl fac să tacă), să îngheț (stau lângă el, cu fața în palme, pe punctul de a ceda). Indiferent de rețetele de care discutam mai sus, starea pe care o veți trăi va fi copleșitoare și într-o stare copleșitoare nu e loc de rețete.
Faceți cunoștință cu frica
Și atunci?
Atunci alternativa este să cunoști foarte bine ceea ce te coplește. Să îți cunoști demonii dacă vrei, să le dai un chip, să le vorbești dinainte. Să îți cunoști teama. Când își vor face apariția s-ar putea să ți se pară familiari și atunci să nu te mai copleșească.
Exemplu de familiarizare cu demonii (și, ca mai mereu, demonii sunt propriile gânduri)
Gândul 1: Mi-e teamă că îl voi copleși cu dragostea mea, că îl voi sufoca și va deveni dependent de mine.
Faceți cunoștință: Cum e pentru tine să fii copleșit de iubire? Te-ai simțit vreodată copleșit de iubire? Cum îți imaginezi că te-ar putea copleși prea multă iubire? Când îți răspunzi la întrebările astea ceea ce descrii este sinonim cu iubirea sau cu altceva (de exemplu control, intruziune). Ce înseamnă pentru tine dependența într-o relație de iubire autentică? Ai deveni mai independent cu mai puțină iubire sau cu mai multă iubire?
Fără nicio rețetă
Copiii nu au nevoie să ne speculeze slăbiciunile, nu sunt interesați în mod nativ să facă asta. Adulții învață astfel de strategii. Copiii au nevoie să fie iubiți, respectați, să fie încurajați să ia deciziile pe care le pot lua și sprijiniți în deciziile pe care nu le pot lua singuri. Intervențiile adulților pot fi verificate de exemplu prin întrebarea următoare: cui servește ceea ce urmează să fac, mie sau copilului. De exemplu, atunci când copilul plânge și aleg să refuz să îl ridic din pătuț pentru că trebuie să se descurce și singur e foarte posibil să iau decizia asta pentru mine adultul. Pentru mine este important acum, în acest moment, ca cel mic să se descurce singur. Pentru cel mic important este să fie alinat.
Adaugă Comentariu