Se spune că în viață trebuie să construiești o casă, să plantezi un pom și să faci un copil. O să pornesc de la zicerea aceasta pentru a vorbi puțin despre ce impact are asumarea rolului de părinte asupra nivelului de fericire. Subiectul a stârnit suficient interes cât să constituie temă de cercetare la nivel internațional. Un studiu desfășurat în 22 de țări europene și vorbitoare de limbă engleză a abordat această temă și a concluzionat că zarurile nu sunt aruncate odată ce ai devenit părinte. Cu alte cuvinte, nu sunt date care să susțină faptul că odată ajuns părinte este musai să plătești noul rol în fericire dar nici nu înseamnă că urmează să fii mai fericit. Deși pare o concluzie de bun simț, gândindu-ne la nivel individual – adică e normal ca pe unii să îi facă mai fericiți și pe alții mai năpăstuiți – interesant mi se pare că această concluzie e valabilă la nivel mai general, statistic.
Mai concret, studiul a descoperit că în țări precum Norvegia sau Ungaria părinții sunt mai fericiți decât cei care nu au copii, în timp ce în țări precum Statele Unite, Marea Britanie sau Australia părinții sunt mai nefericiți. În încercarea de a găsi o explicație pentru rezultatele obținute, cercetătorii au concluzionat că efectele negative ale parentajului pot fi explicate prin prisma absenței politicilor sociale care permit părinților să combine în mod eficient obligațiile care țin de familie cu cele care țin de serviciu. Lucru valabil atât pentru mame cât și pentru tați. Cu alte cuvinte, un criteriu important pentru ca nivelul de fericire al proaspeților părinți să nu fie afectat este timpul – timp pe care să și-l acorde pentru a se acomoda cu noul statut fără să aibă sentimentul unor sacrificii/pierderi în plan profesional, criteriu care se traduce de pildă prin politici care privesc concediul medical minim garantat sau zilele de vacanță.
Sunt convins că echilibrul între timpul dedicat familiei și cel investit în activitățile profesionale se vede foarte diferit în funcție de societatea din care îl privești. Și, poate mai important, în funcție de gradul echilibrului interior al fiecăruia. Îmi pot de pildă imagina ca extreme ale axei echilibrului următoarele perspective: simțul echilibrului pe care îl are o persoană care muncește 16 ore pe zi, preocupat de carieră, respectiv simțul echilibrului pe care îl are o persoană care și-a luat partenerul/partenera și copilul și au plecat să facă turul lumii într-o rulotă.
NOTĂ – într-o altă cercetare câteva mii de persoane au răspuns (printre altele) la întrebarea ai vrea să ai mai mulți bani sau mai mult timp? iar rezultatele cercetării au arătat că cei care își doresc mai mult timp tind să fie mai fericiți. S-ar părea că între două persoane cu același statut financiar cea care pune mai mare preț pe timp tinde să fie mai fericită decât cea care pune mai mare preț pe bani.
Adaugă Comentariu