Între abordarea autoritară, bazată în mare măsură pe pedeapsă, și abordarea permisivă, în care nu își găsesc loc limitele cu sens, există drumul abordării bazată pe conectare, pe grija pentru emoții. Acest drum integrează și așteptările ridicate din partea părintelui și limitele clare, păstrate în manieră consecventă. Și asta este ceea ce se vede în față, pe acest drum:
Studiile sunt cât se poate de limpezi în acest sens. Copiii care vor avea viețile cele mai împlinite – din punct de vedere emoțional, relațional și chiar educațional – sunt cei crescuți cu un nivel ridicat de conectare și sprijin din partea părinților care le comunică și păstrează limite clare și așteptări ridicate. Părinții lor sunt consecvenți cu limitele impuse dar interacționează cu ei la un mod care transmite iubire, respect și compasiune. Drept urmare, copiii sunt mai fericiți, au rezultate mai bune la școală, au mai puține probleme și se bucură de relații mai împlinite. (Inteligența parentală – disciplină dincolo de drame și haos emoțional, Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson).
Din toate cele trei alternative (fără ca ele să epuizeze variantele), drumul conectării pare însă drumul cel mai abstract. În timp ce ne este clar cum arată pedeapsa, sau ne este ușor să ne imaginăm drumul pe care totul e permis copilului, sau, dimpotrivă, putem să înțelegem relativ ușor drumul pe care totul este controlat de părinte, drumul conectării ar putea să nu pară la îndemână. Este singurul care, într-un fel, ne pune pe noi, părinții, în prim plan. Nu mai e vorba despre cum îl schimbăm pe copil, nu mai e vorba despre cum îl lăsăm să facă ce vrea, nu mai e vorba despre cum îi controlăm mediul. E vorba despre cum găsim în noi resursele de a fi prezenți. De a fi disponibili, de a reuși să ne înțelegem pentru a-i înțelege.
