Moștenirea emoțională

Ce așteptau părinții voștri de la voi? Care a fost responsabilitatea voastră emoțională în cadrul familiei voastre? În ce fel erau orientați părinții voștri din punct de vedere al parentajului? Ce nevoi de bază erau îndeplinite și în ce mod? Cât de mult vi se permitea să acționați într-un mod diferit de al lor? Cine era în familie cel care era responsabil de calitatea relațiilor? Cine trebuia mereu să facă lucrurile să fie mai bine? Cine a hrănit pe cine?

 

Uneori, ca adulți, descoperim că ducem în spate un bagaj emoțional extrem de greu. Acest bagaj emoțional cuprinde tot felul de lucruri care poate că nu ne aparțin cu adevărat nouă, dar pe care, de-a lungul anilor, am avut obiceiul de a-l căra – suferința părinților noștri, așteptările lor, dezamăgirile lor, secretele lor, mânia lor, rănile lor. Uneori, chiar gândul de a lăsa jos această greutate ne poate umple atât de tare de sentimente de neputință și vinovăție, încât devenim paralizați emoțional, incapabili să acționăm. Credem că dacă vom pune jos povara, vom fi un copil rău. Cum oare am putea face asta?

 

Atunci când, în cele din urmă, încercăm s-o dăm jos de pe umerii noștri, atunci când încercăm să abandonăm rolul care ne-a fost impus cu mult timp în urmă și pe care l-am jucat în primul rând prin puterea obișnuinței, din vinovăție și frică, atunci când refuzăm să mai jucăm după vechile reguli emoționale, nerostite, ale familiei, atunci iadul poate coborî pe pământ.

 

Renunțarea la vechile și confortabilele tipare familiale ale relaționării și abordarea unei mai mari independențe emoționale poate fi văzută ca o trădare majoră. S-ar putea să întâlnim o rezistență acerbă și critici. Crearea de noi modele emoționale în viața noastră necesită curaj extraordinar și persistență.

 

Niciodată nu este prea târziu să punem jos povara pe care o purtăm și să încercăm să creăm noi tipare de relaționare care să fie mai adecvate și mai echilibrate. Acest proces, la rândul său, ne poate ajuta să vedem cu o mai mare claritate tiparele și așteptările tacite pe care le avem față de proprii noștri copii.

 

Avem capacitatea de a ne elibera, pe noi înșine și pe copiii noștri, de unele dintre aceste poveri emoționale inutile. Oricine poate deveni mai ușor, mai vast și mai autentic.

 

Astfel, poate că este o idee bună ca, din când în când, să ne întrebăm dacă copiii noștri sunt aici pentru a ne satisface nevoile sau dacă este invers. Când copiii noștri sunt mici este în mod evident datoria noastră ca părinți să le satisfacem nevoile, care se schimbă în decursul timpului. În plus, pe măsură ce se fac mai mari, cu o anumită conștientizare din partea noastră, bineînțeles, putem să îi sprijinim în procesul lor permanent de identificare și de învățare a satisfacerii propriilor lor nevoi. Această capacitate este esențială pentru evoluția copilului și pentru transformarea lui într-un adult sănătos și integrat din punct de vedere emoțional.

Minduflness pentru părinți, Myla&Jon Kabat-Zinn