Umbrele trecutului, din copilărie în prezent

Umbrele trecutului, din copilărie în prezent

Studiul experiențelor adverse din copilărie (Adverse Childhood Experiences – ACE) a pus în evidență legătura dintre prezența acestui tip de experiențe și:

  • Comportamente riscante de sănătate
  • Condiții medicale cronice
  • Deces timpuriu

Scopul studiului a fost de a aduce clarificări cu privire la relația comportamentelor riscante în ceea ce privește sănătatea și a bolilor de la vârsta adultă cu expunerea, în copilărie, la abuzuri emoționale, fizice sau sexuale sau la un mediu familial disfuncțional.

De la data efectuării studiului ACE, studiul impactului experiențelor adverse din copilărie a fost extins în relație cu numeroase alte criterii, unele dintre ele făcând referire la legătura dintre expunerea la aceste experiențe și natura unor experiențe specifice rolului de părinte. De exemplu, expunerea la acest tip de experiențe a fost corelată cu riscul de naștere prematură, în sensul în care s-a constatat că “riscul de naștere prematură crește cu 18% odată cu creșterea numărului de experiențe adverse înregistrate în copilărie”.

Corelații au fost raportate, în cazul femeilor, între evenimentele adverse și sănătatea reproductivă. De asemenea, a fost cercetat și impactul pe care expunerea la experiențe adverse de care a avut parte mama îl are asupra sănătății copilului, în sensul în care a fost observată o asociere liniară  între numărul experiențelor adverse ale mamei și gradul de risc biomedical și psihosocial la care este expus copilul.

Și în ceea ce îi privește pe tați cercetările au surprins o corelație pozitivă între experiențele adverse din copilăria lor și sentimentele de depresie și anxietate pe care aceștia le au în timpul perioadei de sarcină a partenerei lor. 

În fine, studiile de specialitate pun în evidență în mod foarte convingător o legătură între stresul parental, comportamentele parentale și comportamentul copiilor și dinamica în funcție de care aceste variabile se influențează reciproc.

Toate informațiile de mai sus pot fi folosite în dezvoltarea de programe de prevenție, de creștere a rezilienței. Atunci când știe că există un risc (bine susținut de cercetări) ești mai capabil să iei măsuri de precauție.

Dincolo de programele de prevenție, cunoașterea unor informații de acest fel ne poate permite fiecăruia dintre noi să ne gândim care e modul cel mai potrivit să ne pregătim pentru rolul de părinte, privind și din această perspectivă care ne este acum accesibilă. Este una din șansele prin care să facem lumină în umbrele trecutului.

Mai multe despre studiul ACE găsiți aici