Există multe teorii psihologice care sintetizează etapele de dezvoltare prin care trece un copil. Mai jos voi reda primele etape ale unei astfel de teorii (Erik Erikson), teorie care mie
MAI MULTPrimii pași într-o criză temperamentală
Data viitoare când copilul tău va avea o criză de plâns, de furie, când se va da cu fundul de pământ în magazin sau în parc e posibil să îți
MAI MULTCum putem încuraja bebelușul să doarmă mai mult ziua?
De multe ori, somnurile de zi pot fi o provocare mai mare decât felul în care bebelușul doarme (sau nu) noaptea. De asemenea, sunt situații în care nopțile sunt în
MAI MULTUn copil blând în compania agresivității
Când eram foarte mic eram un copil foarte ”bun”. Apoi am continuat să fiu ”blând”. Anii treceau și am ajuns să fiu ”bleg”. Cam așa cred că au evoluat adjectivele
MAI MULTRăsfăț, comportamente problematice și limite
Îmbrățișări, ținut în brațe, iubire necondiționată Cele mai recente cercetări au arătat că afecțiunea fizică arătată unui copil în perioada sa de dezvoltare este chiar mai importantă decât se credea.
MAI MULT“Sleep training” – între plâns și empatie
De multe ori, atunci când căutăm o soluție pentru trezirile frecvențe din timpul nopții pe care le are bebelușul, găsim o mulțime de sugestii, recomandări și păreri contradictorii despre “sleep
MAI MULTDespre părinți și vulnerabilitate
”Dacă ne reprimăm vulnerabilitatea tranformăm creșterea copiilor într-o competiție în care vrem să știm cât mai mult, să demonstrăm, să aplicăm și să măsurăm, în loc să fim. Dacă renunțăm
MAI MULTCe fac atunci când copilul are o criză de furie?
Așa cum am spus în articolul precedent, astăzi voi scrie despre răspunsul meu la întrebarea ”Ce facem când copilul are crize temperamentale, de furie, plâns, protest?” Și voi începe prin
MAI MULTCrizele temperamentale: firești dar…grele
Crizele sau emoțiile grele Nu știu alții cum sunt dar pentru mine crizele temperamentale, de furie și plâns ale fetiței mele sunt printre cele mai mari provocări cărora mă străduiesc să
MAI MULT








