Ce fel de părinte vreau să fiu? E posibil ca mulți dintre noi să răspundem la această întrebare gândindu-ne la tot felul de greșeli pe care NU vrem să le facem ca părinte, la tot felul de caracteristici pe care NU vrem să le avem ca părinți. Întreaga noastră existență se bazează în mare măsură pe modul în care ne raportăm la ceilalți, ne definim prin comparație cu ceilalți (chiar dacă ceilalți nu înseamnă neapărat/întotdeauna persoane cu nume și prenume, explicite, ci mai degrabă un fel de reprezentări ale anumitor tipologii). E firesc ca și în definiția rolului de părinte să intre așadar și o componentă care se bazează pe comparația cu ceea ce a însemnat pentru noi un părinte. Și la fel de firesc este să ne dorim să fim părinți mai buni decât părinții noștri (fără ca asta să însemne că nu am avut părinți suficient de buni) sau pur și simplu să ne dorim să fim părinți măcar la fel de buni ca cei pe care i-am avut.
Partea interesantă este că maniera în care facem acest gen de comparație este de multe ori inconștientă, automată. Alegem să fim într-un fel fără să ne dăm seama că am făcut de fapt o alegere, fără să înțelegem ce înseamnă alegerea pe care am făcut-o și ce anume a determinat-o.
Am suferit având tot timpul sentimentul că nu am dreptul să fac nici o alegere – voi lăsa copilului meu o libertate absolută în alegeri.
Aș fi vrut să merg la un liceu artistic, să devin pictoriță – îmi voi duce fetița la pian, balet, cursuri de pictură, sigur va prinde gustul.
Țin minte că sufeream din cauză că nu aveam niciodată jucăriile prietenilor mei, părinții mei nu își permiteau – mă voi asigura că va avea tot ce își va dori, ca să nu simtă ce am simțit eu.
Consider că e important pentru un părinte, ca și pentru cei care nu sunt părinți de altfel, să dobândească o înțelegere foarte coerentă a ceea ce sunt, a modului în care au ajuns ceea ce sunt, a rănilor, neajunsurilor, limitelor personale. În cazul părinților această înțelegere de sine mi se pare cu atât mai importantă în contextul în care ei sunt modelul prin intermediul căruia copilul învață să se înțeleagă pe el însuși, lumea din jur. E ca și cu o oglindă: dacă ai o oglindă pe hol, în care te privești în fiecare zi înainte să pleci din casă, ai vrea să fie curată, să nu fie spartă, să te poți vedea bine în ea.
Adaugă Comentariu