Între abordarea autoritară, bazată în mare măsură pe pedeapsă, și abordarea permisivă, în care nu își găsesc loc limitele cu sens, există drumul abordării bazată pe conectare, pe grija pentru
MAI MULTDespre efectele traumelor din copilărie
O pledoarie impresionantă pentru prevenția efectelor experiențelor adverse din copilărie, despre care am scris in articolul precedent. Share
MAI MULTUmbrele trecutului, din copilărie în prezent
Studiul experiențelor adverse din copilărie (Adverse Childhood Experiences – ACE) a pus în evidență legătura dintre prezența acestui tip de experiențe și: Comportamente riscante de sănătate Condiții medicale cronice Deces
MAI MULTEchilibru sub semnul întrebării
Cred că fiecare părinte crede despre sine că procedează în spiritul unui echilibru care să îi protejeze copilul. Adică fiecare părinte are o intenție pozitivă. De la părintele care este
MAI MULTTehnoferența, sau când părinții sunt mari consumatori de tehnologie
Consumul excesiv de tehnologie al părinților afectează calitatea interacțiunilor acestora cu cei mici și asta poate conduce la probleme de comportament ale copiilor. Iată un raționament care la prima vedere
MAI MULTAmenințarea!
– Dacă nu te potolești imediat plec și te las singur aici! – Termină sau nu mai primești nimic de la Moș Crăciun! – Oprește-te în secunda asta sau te duc
MAI MULT




