Somnul de zi poate fi de multe ori o provocare mai mare decât cel din timpul nopții. Sunt situații în care un bebeluș care doarme bine noaptea să fie greu de liniștit și culcat în timpul zilei. Astfel de probleme pot avea cauze multiple, de la obiceiurile de somn dobândite, până la intepretarea greșită a semnelor de oboseală pe care bebelușul le transmite (mai mult sau mai puțin vizibile).
Semne de oboseală
Pâna în jurul vârstei de 3 luni, somnul bebelușului nu este organizat după un program predictibil, așa că în timpul zilei este important să fii atentă la semnele de oboseală pe care el le transmite. Pentru mulți bebeluși, acestea sunt destul de vizibile: se freacă la ochi, cască, se trag de urechi sau de par, devin stânagaci și împleticiți, privesc în gol, își pierd interesul pentru lucrurile din jur, devin morocănoși / mârâiți. Bebelușii pot manifesta unul sau mai multe din aceste semne, iar acestea se vor modifica în funcție de vârstă.
De asemenea, sunt bebeluși care manifestă semne foarte discrete, ușor de trecut cu vederea. În astfel de situații, este important să fii atentă la intervalele de timp cât poate sta treaz înainte să devină agitat, morocănos, hiperactiv. Astfel, după câteva zile de monitorizare, vei putea ști care este intervalul optim de timp după care trebuie să îl culci.
Despre hiperactivitate
Un semn care este de multe ori interpretat greșit este hiperactivitatea. Deși poate părea că bebelușul este extrem vioi și plin de energie (stare care se poate schimba brusc în plâns isteric), acesta este de fapt un semn al supra-oboselii. Bebelușii nu cer niciodată să fie culcați, iar dacă acumulează un interval de timp prea lung în care au stat treji vor deveni hiperactivi, greu de liniștit și adormit. De aceea, este indicat ca bebelușul să fie culcat de la primele semne ale oboselii pe care le manifestă.
Program de somn ziua
În jurul vârstei de 3-4 luni vei putea observa o structurare a somnurilor de zi. Astfel, în acest interval va apărea somnul de dimineața (de obicei la maxim 2 ore după ce s-a trezit). Începând cu luna a 5-a vor apărea și somnul de după-amiaza devreme și cel de după-amiaza târziu (mai scurt, având ca rol o încărcare rapidă a bateriilor astfel încât bebelușul să reziste până la somnul de noapte). De la acestă vârstă se poate stabili un program al celor 3 somnuri de zi care va rămâne așa până în jurul vârstei de 8-9 luni, când bebelușul va renunța la somnul de după-amiaza târziu.
În intervalul de vârstă 12-18 luni, bebelușii vor ajunge treptat să renunțe și la somnul de dimineață și să aibă un program cu un singur somn pe zi (de 90-180 minute), program care va rămâne neschimbat până în jurul vârstei de 4 ani.
Cât doarme ziua?
Durata somnurilor de zi va fi diferită în funcție de vârstă, astfel:
-
- Nou-născut – 8,5 ore (mai multe reprize)
-
- 1 lună – 8 ore (mai multe reprize)
-
- 3 luni – 6 ore (3 reprize)
-
- 6 luni – 5 ore (3 reprize)
-
- 9 luni – 3,5 ore (2 reprize)
-
- 12 luni – 3 ore (2 reprize)
Mai multe detalii şi soluții pentru a îmbunătăţi somnul bebeluşilor vor fi prezentate în cadrul seminarului “Nani-pui: totul despre somnul bebeluşilor”, la sediul Centrului de consiliere şi educaţie parentală “Parentaj” din Bucureşti.
Scris de: Corina Manole, primul consilier pe probleme de somn ale copiilor acreditat în România de către Institutul Internațional pentru Somn Blând, membră a IACSC – Asociația Internațională a Consultanților pentru Somnul Copilului și Educator Parental acreditat internațional “Circle of Security”.
Adaugă Comentariu